„ÎMPREUNĂ PENTRU O ȚARĂ MAI CURATĂ!’’ „LET’S DO IT, ROMÂNIA! ” ÎN JUDEȚUL VRANCEA
„ÎMPREUNĂ PENTRU O ȚARĂ MAI CURATĂ!’’ „LET’S DO IT, ROMÂNIA! ” ÎN JUDEȚUL VRANCEA Sâmbătă, 18 septembrie, 175 de țări din comunitatea Let’s Do It, World s-au unit într-o cauză comună: O LUME FĂRĂ DEȘEURI. Aceasta este o tradiție internațională, care reunește oameni din toate colțurile lumii.
Și judetul Vrancea a marcat acest eveniment printr-o amplă acţiune de ecologizare. Peste 4200 de voluntari din Vrancea au participat la acțiunea de curățenie organizată sâmbătă, 18 septembrie 2021, de Lets Do It România, reprezentați la Vrancea de Asociatia „Change your Lifestyle for you” . La nivelul județului, s-au strâns peste 4800 de saci cu gunoaie.
Dincolo de efectul imediat al acțiunii, acela de curățenie a judetului Vrancea, "Let's do it România" și-a propus și să contribuie la conștientizarea, în rândul populației din judetul Vrancea, a importanței asigurării unui mediu cât mai curat și sănătos, dar și a dezvoltării spiritului civic și a încurajării voluntariatului.
Reprezentanții și angajații unor instituții publice, ONG-urile și autoritățile locale au demonstrat că Vrancea respectă natura.
Actiunea a fost coordonata de Asociatia „Change your Lifestyle for you” în calitate de partener alături de Asociația Let’s do it, România, in parteneriat cu Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Vrancea, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, Consiliul Județean Vrancea, Inspectoratului Scolar Judetean Vrancea, Inspectoratul Scolar Judetean Vrancea, liceele scolile si gradinitele din judetul Vrancea, Direcția Silvică Vrancea (prin ocoalele silvice), DEEP SERV, CUP Salubritate S.A., SC Utilități Publice Municipale SA (UMP SA) Adjud, Asociatia Grupul Verde, Asociatia "Pe Aripile Cunoasterii"
Păstrarea curățeniei în comunitate tine de educație și este primul pas pentru respectarea reciprocă a membrilor comunității.
Scopul nostru este de a promova un comportament ecologic care sa ajute la schimbarea atitudinii societății fata de mediul înconjurator pentru care suntem responsabili cu toții!
Vreau să mulțumesc tututor pe această cale: autorităților publice locale, școlilor, instituțiilor, profesorilor, elevilor și oamenilor care s-au implicat în această acțiune de ecologizare a zonelor cu deșeuri abandonate din întreg județul” - Grozavu Florin, Asociatia „Change your Lifestyle for you”